Mai țineți minte că GAL Trei Coline a obținut în primăvară un grant de 60 000 lei pentru crearea „Hărții resurselor nevalorificate” www.resurse.gal3coline.md ? Vă spuneam atunci că banii ne-au fost oferiți în cadrul proiectului ”Soluții digitale și inovative privind sprijinirea dezvoltării rurale în Republica Moldova” implementat de Rețeaua Națională LEADER in Moldova în parteneriat cu Asociația de Dezvoltare Tartu, Estonia, finanțat de ESTDEV – Centrul Estonian pentru Cooperare Internațională pentru Dezvoltare. Astăzi colegii de la RNL, împreună cu reprezentanții organizațiilor estoniene au vizitat GAL „Trei Coline” pentru a se convinge că proiectul nostru a fost realizat cu succes. Apropo, oaspeții au menționat că o astfel de hartă n-au mai întâlnit până acum. Noi ne-am angajat s-o promovăm și s-o dezvoltăm în scopul atragerii investitorilor în GAL Trei Coline. Mizăm în continuare pe ajutorul vostru, al localnicilor. În caz că aflați despre clădiri, terenuri sau alt gen de resurse care credeți că ar putea prezenta interes pentru investitori, anunțați-ne să le adăugăm pe hartă. Iar dacă vă-ntreabă cineva despre spații/terenuri de vânzare sau chirie, direcționați-i către harta noastră www.resurse.gal3coline.md .